Când încep preliminariile jucăm pentru calificare. Nici nu concepem altceva. Franța? Nu mai sunt ce-au fost, îi spargem. Serbia? Periculoși, dar ne-a trecut de mult complexul sârb, o rezolvă Mutu. Austria? Ciuca bătăilor, vai mama lor. Lituania? De la trei în sus. Feroe? De la șapte și mai sus. După câteva meciuri din preliminarii dăm cu fundul de pământ, schimbăm selecționerul, ne revoltăm pe soare și pe stele dar lasă că o rezolvăm noi: batem tot ce mișcă și tot ne calificăm. Că suntem prea buni, păcat că nu prea ne mai vede nimeni. Apoi jucăm pentru 0,1 șanse de calificare. Apoi facem un egal eroic de norocos la Paris și nu ne mai rămânem să jucăm decât pentru coeficient. Coeficientul, our love! După ce luăm cinci de la sârbi, așa necomplexați cum suntem, pentru ce mai jucăm? Cum pentru ce? Pentru Gigi, pentru Cristi, pentru Vasile, pentru Marcel, pentru Adrian, pentru George, pentru Mircea, pentru Ionuț.
0
Shares
