Dinamo se alintă cu bomboane, să hrăneşte din scandaluri şi din nopţile nealcoolice ale lui N’Doye şi respiră pe cel puţin două guri de foc: aroganţa (uneori) pardonabilă şi infantilă a lui Borcea şi miserupismul lui Dinu. Actualii fotbalişti din Groapă sunt cea mai ciudată specie de purtători de crampoane care mi-a fost dată să o văd la echipa asta de când îi urmăresc cu atenţie de suporter, adică de pe la 6 ani. Sunt fotbalişti pe care îţi vine să-i aştepţi la intrarea pe autostrada Bucureşti – Piteşti ca să le rupi căpăţânile după ce FC Argeş îi calcă în picioare şi le suflă orice speranţă la imnul “Ligii” sau să-i aştepţi cu garoafe la aeroport după năucitoarea calificare de la Liberec.

Când încep preliminariile jucăm pentru calificare. Nici nu concepem altceva. Franța? Nu mai sunt ce-au fost, îi spargem. Serbia? Periculoși, dar ne-a trecut de mult complexul sârb, o rezolvă Mutu. Austria? Ciuca bătăilor, vai mama lor. Lituania? De la trei în sus. Feroe? De la șapte și mai sus. După câteva meciuri din preliminarii dăm cu fundul de pământ, schimbăm selecționerul, ne revoltăm pe soare și pe stele dar lasă că o rezolvăm noi: batem tot ce mișcă și tot ne calificăm. Că suntem prea buni, păcat că nu prea ne mai vede nimeni. Apoi jucăm pentru 0,1 șanse de calificare. Apoi facem un egal eroic de norocos la Paris și nu ne mai rămânem să jucăm decât pentru coeficient.

Când Giovanni Becali l-a dat afară pe Sabău de la Dinamo înainte ca acesta să fie numit cu adevărat, potopindu-l cu un milion de motive aberante pentru care acesta nu ar fi trebuit să-i conducă pe câini, lumea fotbalului a mai luat un pumn în bot de la unul dintre negrele lui personaje. Sabău a pus deoparte fularul roşu care-i fusese aruncat de gât, a pus capul în pământ, a făcut drum întors la Cluj şi, vreme de două săptămâni, a reintrat în calmul lui englezesc, încercând să uite mojiciile samsarului de fotbalişti. Apoi a semnat cu Timişoara, fiindcă fotbalul îi curge prin sânge şi devoratorul de antrenori Iancu i-a dat o şansă.

După un 4-4 ca la teatrul bunului simţ, aşa cum a fost cel de pe Stamford Bridge de marţi seara, te întrebi de ce se mai joacă fotbal în România. Dacă era o echipă care să creadă că se poate întoarce un 1-3 cu Chelsea, chiar pe terenul londonezilor, atunci aceea nu putea să se numească decât Liverpool. Nu există echipă mai “nebună” ca Liverpool şi asta nu doar pentru că are în istorie acea revenire “istanbulică”, de la 0-3, în faţa unui Milan trecut în apoplexie.

Fiecare meci cât de cât important al naţionalei se transformă instant în “meciul unei naţiuni”, “partida capitală a unei generaţii”, “ultima şansă a lui Mutu şi Chivu”. România încă trăieşte din golul lui Hagi împotriva Columbiei. Facem ce facem şi ne raportăm la o perioadă peste care nu vrem să lăsăm nici un fir de praf să se aştearnă. Luăm o doză de Pronto, pulverizăm peste Gică, Răducioiu, Petrescu, Ilie, apoi comparăm suprafaţa lucioasă de acum 15 ani cu grunjurile de azi. Şi apoi bocim.

Într-o perioadă în care în fotbalul nostru domină haosul, e mai precaut să te concentrezi pe campionatele străine. De ce să “admiri” dictatura de la Steaua dacă poţi să te bucuri de un sprint colosal marca Theo Walcott? De ce să te doară stomacul de la miserupismul rapidist, când poţi urmări ce mari investitori vin la Sunderland sau pe cine vor să mai cumpere arabii de la Man City? De ce să râzi amar de Turcu de la Dinamo, când te poţi amuza cu Sir Ferguson care, la 0-0 cu Tottenham în minutul 90, face poante pe marginea terenului, spre deliciul unui White Hart Lane ostil?

Dacă acum o săptămână scriam despre intelugența lui Dinamo, acum e momentul să scriu despre procentajul constant zero-neuronic al lui Vasile Turcu. Dinamo a pierdut cu Unirea Urziceni în cel mai fotbalistic mod cu putință. Dan Petrescu face minuni acolo iar să bați Urziceniul e deja mai greu decât să construiești un stadion de Doamne-ajută în Ștefan cel Mare. Înainte de meci, toți conducătorii dinamoviști au spus că e un meci greu și că e nevoie de mare atenție pentru ca Lobonț & comp să rămână pe primul loc. Mai puțin unul. Unul ”mic și negru”, cum l-a denumit un potențial acționar. Turcu.

Se întreba Giovanni Becali acum o vreme ce se va întâmpla când Dinamo va începe să joace bine, din moment ce când joacă prost e pe primul loc. Meciul cu FC Timişoara i-a dat răspunsul …

Dacă nici acum, cu 2-0 în minutul 17 după un gol de noroc și unul de fază fixă, n-am reușit să batem o Franță ce părea de-a dreptul perversă în mărinimia cu care și-a descoperit fundul în prima parte a jocului atunci e clar: n-o să-i batem niciodată!

După ce toată vara a stat la cutie, lăsând opinia publică şi Federaţia în ceaţa unei evoluţii ciudate, defensive şi mioritice la Europene, Piţi a ieşit de câteva zile la atac, plictisit probabil ca toată lumea să-i spargă-n cap ouăle dezastrului lituanian. Şi atacă pe toată lumea. De unde altădată abia dacă scoţi două vorbe de la el, şi alea rupte din lemn pur, acum selecţionerul pare decis să stârnească furtuni cu orice preţ. În pahare cu apă.

Oare când vor înţelege aceşti aşa numiţi fotbalişti de la Dinamo că ceea ce joacă ei nu se numeşte fotbal ci este un chin care zgârie retina şi ucide nervul? Oare când va înţelege Adrian Cristea că mingea e făcută ca să-i dai drumul rapid şi nu ca s-o ţii minute în şir privind ca vita-n lemne după vreun coechipier? Oare când va înţelege Rednic că jucător mai prost ca Boştină nu găseşti nici în Burundiul de unde a venit teroristul ăla de Saidi sau cum mama mă-sii îl cheamă? Oare când vor învăţa alde Homei şi Pulhac să dea o centrare ca lumea, în ideea că o centrare ca lumea e o minge care ajunge la coechipierul din faţa porţii şi nu la dracu-n praznic?

În plin show fotbalistic românesc, după “spectacolul” făcut de România în Feroe (conform selecţionerului), îmi permit să vorbesc despre alţii. De exemplu, despre Theo Walcott. Vreau să vorbesc despre Theo Walcott, folosindu-l ca pretext pentru a vorbi despre victoria Angliei în Croaţia.

După Euro, Piţurcă s-a ascuns în munţi, supărat pe toţi cei care i-au criticat laşitatea de a face un turneu final cu frâna de mână trasă non-stop. A revenit fără a da vreo explicaţie şi a început campania pentru Mondialele sud-africane cu unul dintre cele mai ruşinoase rezultate din istoria echipei naţionale: 0-3 cu Lituania.

În fotbalul nostru nu există răbdare nici cât are musca să zboare spre moţul rahatului. După ce a adus eventul pentru o echipă care acum 3 ani aproape că nu exista, în ciuda istoriei de 100 de ani, Ioan Andone e demis de la CFR Cluj. Două înfrângeri, un egal şi gata. Out! Nu mai avem nevoie de tine pentru că echipa joacă “din ce în ce mai prost”.

Imediat după 1-2 cu Rapid, Cristi Borcea, secondat papagaliceşte (ca de obicei) de Turcu, aruncă o declaraţie iresponsabilă: “La investiţiile pe care le-am făcut, jocul e ruşinos”. Înainte de acest meci, Dinamo era pe primul loc, în cel mai echilibrat start de campionat din ultimii ani. Toate echipele s-au împiedicat, într-un fel sau altul. “Câinii” veneau după patru meciuri cu adversari facili în care nu rupseseră gura târgului, dar care i-au permis lui Rednic să testeze. Şi până în minutul 70 al partidei din Giuleşti, testele păreau să meargă bine.

În sfârşit, Dinamo se mişcă şi aduce un fundaş! Şi nu pe oricine ci pe fostul câştigător al Ligii Campionilor, brazilianul Julio Cesar (29 de ani), care şi-a trăit perioada de glorie acum 8 ani, pe vremea când îmbrăca tricoul lui Real Madrid şi când a şi câştigat trofeul suprem al cluburilor.

Steaua – Galatasaray, aceasta va fi întâlnirea în care vor lupta steliştii pentru un loc în grupe. Deşi spunea “nu contează cu cine cădem, cum o vrea Dumnezeu!”, patronul din Ghencea era cam livid când a auzit adversarul. Dumnezeu a vrut cu Allah.

Apar noi surprize odată cu preluarea drepturilor TV de către joint-venture-ul GSP-RCS/RDS. În etapa a doua postul GSP TV nu va transmite două partide. E vorba de Oţelul Galaţi – CS Otopeni (sâmbătă) şi, stupoare!, Dinamo – Gaz Metan Mediaş (duminică). Decizia luată este cel puţin surprinzătoare, din măcar două puncte de vedere: Dinamo este echipa cu cei mai mulţi suporteri în ţară după Steaua iar Gaz Metan, chiar dacă este o nou-promovată, nu va fi văzută de microbişti nici în această a doua etapă. Şi mai aberant este faptul că GSP TV a preferat televizarea partidei Poli Iaşi – FC Vaslui, care se joacă duminică la ora 19.30, cu numai o oră înaintea partidei din Ştefan cel Mare.

Nici n-a început bine o nouă ediţie a Ligii 1 Frutti Fresh (bine că nu-i spune Tutti Frutti) şi a reînceput să miroasă a gunoi. Fantoma “valizei” încă planează asupra fotbalului nostru. Un nou personaj, Daniel Florea, paraşutat în mijlocul rechinilor pe post de şef de comisie, se taie în vene cu naşul Lupescu şi face declaraţii delicioase pentru presă. Taher ar fi dat juma’ de milion pentru ca federalii să scoată Steaua din Liga Campionilor dar Florea, cavalerul dreptăţii, s-a ţinut tare, nu şi-a ascultat prietenul Lup şi a lăsat Steaua nepedepsită. Gurile rele vorbesc că a avut şi acţiunea asta un preţ, tot cu 5 zerouri dar venite dinspre păşunea pe care veghează Oaia Supremă. Cine să mai înţeleagă ceva?

Nu ştiu care este realitatea în privinţa plecării lui Adrian Ilie de la Steaua. În lumea fotbalului, pe care am cunoscut-o foarte bine, adevărurile nu au niciodată conturul cert. Personajele nu sunt credibile nici când jură cu mâna pe Biblie. Dar imaginea unora e mai bună decât a altora. Pentru că aşa şi-au construit-o, unii prin sudoarea de pe teren, alţii prin aparaţii televizate în care îmbinau artistic subcultura cu şmecheria.

S-a întâmplat ceea ce vroiau mulţi să se întâmple: Spania a spart cei peste 40 de ani de sterilitate şi a câştigat un trofeu! Spaniolii au fost peste nemţi iar Ballack pierde a zecea finală în care e implicat. Ăsta da “oaie neagră”!

Până aici au “dus” ruşii zburători. După mine, a fost foarte mult şi-atât. Aş considera totuşi prezenţa Spaniei în finală o mare surpriză. Este pentru prima oară când Spania reuşeşte să demonstreze că poate exista unitate şi dincolo de Real vs. Barca.

“Fotbalul este acel sport practicat de două echipe de câte 11 jucători şi în care câştiga întotdeauna Germania”. A spus-o Gary Lineker, acum mulţi ani şi vorbele lui au intrat în legendă ca definiţia neoficială a fotbalului. Am tot respectul pentru turci. Turcia a fost la aceste Europene exact opusul României – şi nu neapărat ca stil de joc (deşi şi aici a fost distanţă mare)
- ci ca atitudine, crez, forţă, ambiţie, răbdarea de a o lua de la capăt.

Rezumat Croatia – Turcia 1-1

Rezumat Olanda – Rusia 1-3

Rezumat Spania – Italia 0-0 (4-2 d. pen)

dtsv.dtse_post_991_permalink = ‘http://eddie.ro/2008/06/sferturi-de-finala-rezumat-croatia-turcia-1-1-rezumat-olanda-rusia-1-3/’;
dtsv.dtse_post_991_title = ‘Sferturi de finala. Rezumat Croatia – Turcia 1-1. Rezumat Olanda – Rusia 1-3. Rezumat Spania – …