Persepolis *****

N-am mai văzut de multă vreme o animaţie pe teme serioase. Persepolis este ceva de genul ăsta. Pe la jumătatea filmului mă întrebam dacă subiectul ar fi avut acelaşi farmec dacă ar fi fost ecranizat normal, cu actori în carne şi oase. Probabil că în acest caz ar fi transmis o oarecare undă de banalitate. Aşa însă, dacă accepţi compromisul de a privi animaţia ca pe un lucru foarte serios, vei trăi o experienţă (probabil) nouă. Şi foarte fericită.

O puştoaică din Iran trăieşte o copilărie fericită, în adidaşi şi tricouri colorate dar mai apoi e nevoită să traverseze stadiile “revoluţionare” ale ţării sale din anii 70-80-90. La un moment dat, când treburile se împut rău şi revoluţia islamică o ia razna, părinţii o trimit la Viena, acolo unde fata nu reuşeşte să se adapteze şi trece prin câteva experienţe – emoţionale şi materiale – deloc plăcute, experienţe care-i marchează adolescenţa. Partea picantă vine din caracterul rebel al lui Marji, care nu se poate abţine să spună lucrurilor pe nume şi să condamne fundamentalismul absurd al unora dintre compatrioţii ei. Uneori e atât de greu să creşti…

Filmul e franţuzesc, e alb-negru şi mărturisesc că m-a surprins prin excelenta coeziune a scenariului transpus în animaţie. Cred că de la The Point încoace (da, filmul cu Oblio) n-am mai dat cu ochii de aşa ceva – povestea e simplă, emoţionantă, are mesaj, umor şi ironie, ba chiar e o lecţie de istorie în toată regula. Şi peste toate astea, beneficiază de vocile Chiarei Mastroiani şi a Catherinei Deneuve.

Persepolis. 2007. 95 min. Regia şi scenariul: Vincent Paronnaud şi Marjane Satrapi.

Trailer: