Nu întotdeauna ai chef să te uiţi la filme triste. Mai ales atunci când regizorul îţi trânteşte de la primele secvenţe o înmormântare care te binedispune precum ar face-o un gândac găsit în supă. Aşa mi s-a întâmplat cu filmul Susannei Bier: am fost silit să ronţăi gândacul de la bun început, fără să mă gândesc la consecinţe. Mi-a trecut prin scăfârlie la un moment dat doar faptul că o să ajung din rău (depresie) în mai rău (sinucidere) şi că la final o să-mi curgă atâtea lacrimi pe obraji cât să nu pot duce şi să nu poată duce nici vecinii.
Până la urmă, am avut noroc şi n-am ajuns la vene. Mai întâi fiindcă m-am putut “despărţi” cu decenţă de David Duchovny, soţ de Halle Berry şi tataă a doi copii haioşi, care e ucis prosteşte de bărbatul uneia caftită pe stradă, pe care el, David, s-a repezit cavalereşte să o “salveze”. Apoi, fiindcă m-am acomodat rapid cu moaca de narcoman ciufulit a lui Benicio del Toro, acest actor şui despre care am ştiut mereu că are mare potenţial (a şi demonstrat-o – vezi 21 Grams, Sin City, Traffic sau Snatch) şi care, din postura de cel mai bun (şi renegat) prieten al răposatului reuşeşte să reechilibreze familia cu o stranie apetenţă pentru heroină (rezolvabilă, nu vă speriaţi!).
Halle Berry e frumoasă, Benicio e bun, agent Mulder e dus (păcat) iar lucrurile pierdute în incendiu sunt recuperate uşor uşor şi re-puse în drepturi pe o etajeră mai puţin strălucitoare dar măcar ceva mai stabilă. Un film de văzut şi de neplâns.
Things We Lost In Fire, 2007. 118 min. Regia: Susanne Bier. Cu: Benicio del Toro, Halle Berry, David Duchovny.
Trailer: