Am încetat de mult să mai sper, de la americani, la filme ieşite din clişeele care iniţial au fost bune dar cu trecerea anilor s-au devalorizat complet. Auzisem de filmul lui Emmerich că e o tâmpenie care merită văzută doar pentru “efecte”. Cum “largheţea” mea vizavi de implicarea computerului în opera de artă care se numeşte “film” e strânsă la gură ca un scoţian la pungă, mi-am mişcat cu greu pupilele către 2012. OK, hai să vedem “efectele”!
Treaba e că oricărui om căruia îi place să se uite la filme, nu poate face abstracţie totală de scenariu, de jocul actorilor, de setup-uri, de restul elementelor care se întâmplă să compună o peliculă. Clipele în care Pământul începe să se surpe în el însuşi, fiindcă aşa au gândit mayaşii ăia acum ‘jdemii de ani (spre deosebire de americanii ăştia, fir-ar, care cred că sfârşitul vine de la dinozauri sau de la termite!) sunt dătătoare de fiori. Cu alte cuvinte, “efectele” le ies, măi tată! Au ajuns meseriaşi în “efecte”. Mă gândesc că dacă-i rogi să-ţi facă un film de Hallmark, roz şi cu lugulugu, ţi-l fac din pixeli de nu te prinzi nici când încep să-ţi curgă lacrimile pe sânii iubitei. În definitiv, e chestie de exerciţiu: ai un computer, ai nişte softuri şi te dai cu ele non-stop până iese totul ca-n… filmele americane.
Revenind, în 2012, pe scurt, scoarţa terestră se duce naibii şi îi ia prin surprindere până şi pe americani, care sperau că “au mai mult timp”. N-au, motiv pentru “cei aleşi” se grăbesc către nişte arce imense pe care să locuiască până când se reface geografia planetară. Unii ajung (fiindcă plătesc), alţii (Ză Prezident – unul negru!) rămân să moară eroic alături de compatrioţii lui mai puţin norocoşi, alţii reuşesc după aventuri julesverniene să prindă şi ei un loc, mai pe la camera motoarelor. Nebunie generală, totul pe fondul “efectelor”: mai cade un munte, se mai prăvale un pod, Polul Sud ajunge prin Africa şi tot aşa. Ca să-i satisfacă pe cei încruntaţi, din când în când regizorul aruncă un praf de umor de situaţie. Sau, în fine, umor cretin-american de situaţie. Finalul? Happy end, of course! După ce că au stricat jucăria pe nume Terra, să dea frisoane poporului şi să nu lase nici o speranţă? Numărăm: avem 3 arce care “au reuşit”, niscaiva elefanţi şi girafe pe care le-aduseserăm cu elicopterele, plus un soare care răsare şi capacitatea umană (intactă) de reproducere. Welcome to Terra, v.2.0!
P.S. Steluţa din titlu e pentru “efecte”. Să vină Avatar!
2012. 2009, 158 minute. Regia şi scenariul: Rolland Emmerich. Cu: John Cusack, Amanda Peet.
Trailer:
cosmin
December 16, 2009ai fost bland cand ai acordat o steluta 🙁 . am irosit aproape 2 ore din viata pe o prostie de film. sa nu cumva sa incerci sa te uiti si la final destination 4 ca vei fi foarte dezamagit. recomand mai repede desene animate cu batman si superman din 2009 :))).