Nightcrawler – Sociopatul de la ora 5

Lou Bloom, tânărul aparent simpatic și profund sociopat din Nightcrawler, interpretat cu rânjet genial de Jake Gyllenhaal (aflat în mod cert la cel mai bun rol al carierei), este genul de personaj despre care poți  spune că l-ai întâlnit cândva în viață dar nu ai realizat la momentul acela că ți-a trecut glonțul pe la ureche. Ba chiar, unii mai ghinioniști pot depune mărturie că au fost ‘uciși’, răniți sau traumatizați pe perioade nedeterminate de gloanțele lui. Pentru că Lou Bloom, dincolo de a fi un arivist feroce, e un terorist cu sânge rece, gata să calce pe cadavre pentru orice mărunțiș găsit în canal sau pentru orice geantă cu bani primit[ ca trofeu în studiourile unei televiziuni. Lou Bloom este, extrapolând, fața perversă a mass-media. Fundul plin de celulită care se boiește masiv și apare în fața publicului cerșind aplauze după ce trage un vânt parfumat cu Dior. Lou Bloom este copilul pe care nu ți l-ai dori vreodată fiindcă, dacă ai ceva minte în cap, la un moment dat vei plănui să-l ucizi, pe princpiul ”eu te-am făcut, eu te omor”, numai ca să scapi omenirea de otrava pe care el o toarnă în pahare.

[blockquote]My motto is if you want to win the lottery you’ve got to make money to get a ticket. – Lou Bloom [/blockquote] Ce vrea, de fapt, cu acest film Dan Gilroy, scenarist cu vechi ștate de serviciu, aflat la prima încercare în calitate de regizor? Lou Bloom este un mic găinar, aflat în căutare de joburi, între o escrocherie și un furt, menite să-i asigure măcar supa zilei. În același timp, Bloom e autodidact, are papagal, tupeu, cunoștințe tehnice și o enormă dorință de a ajunge în luminile reflectoarelor – de orice fel – prin orice mijloace. După ce se nimerește să vadă cum scena unui accident nocturn e filmată în amănunt de un reporter de la o televiziune, lui Bloom i se aprinde pe loc beculețul care-i va lumina existența în viitor pe principiul ”și eu pot face asta!”. Își cumpără o cameră foto, o stație de emisie-recepție cu care intră pe frecvențele poliției și face pe dracu’-n patru să ajungă în locurile fierbinți ale nopții înaintea tuturor. Crime, accidente, jafuri, violuri, sânge. Sânge! Mult sânge, pentru că, nu-i așa?, asta vrea poporul iar ”știrile de la ora cinci” (puteți schimba cifra) plătesc foarte bine pentru exclusivități cu sânge. Mult sânge. De aici până la șantajul bine ticluit al unei directoare de știri, avidă după sânge (și jucată de Rene Russo, soția lui Gilroy în viața reală) nu e decât un pas pe care individul îl parcurge cu lejeritate și naturalețe.

Personal, n-am privit Nightcrawler ca pe un thriller, deși, în mod evident, poartă acest tip de ADN cinematografic. Cred că traseul personajului principal și perfecta lui îmbinare cu dinții de rechin ai televiziunii știrilor de senzație, dau cea mai bună și, totodată, cea mai urâtă imagine a luptei jurnalistice dintre nevoia de informare și miza pe fascinația ororii, veșnic câștigătoare. Probabil îl vei regăsi în Gyllenhaal, pe de Niro din Taxi Driver sau pe Michael Rooker, din Henry: Portrait of a serial killer. Vei începe prin a-l iubi și vei sfârși prin a-l urî, dar fiindcă dragostea și ura stau în primul rând al emoțiilor umane, îl vei aplauda cu siguranță. Apoi, din instinct, vei închide televizorul din fața ta, la gândul că imaginile horror pe care mitraliază Andreea Esca au fost, poate, filmate de ”Lou Bloom”. Sociopații sunt printre noi și Doamne ferește să dai peste vreunul!

[alert_box style=”info” close=”yes” custom_class=””]

Nightcrawler, SUA 2014, 117 min.

Scenariul și regia: Dan Gilroy

Cu: Jake Gyllenhaal, Rene Russo, Bill Paxton[/alert_box]