http://eddie.ro

Poveştile melodiilor: Your Song – Elton John

În 1970, Reginald Kenneth Dwight, avea 23 de ani asortaţi unei cariere de cântăreţ de pub, în timpul căreia îşi luase numele de scenă Elton John, ca omagiu adus saxofonistului Elton Dean dar şi muzicianului şi actorului Long John Baldry. Primăvara l-a găsit pe Dwight făcând backing-vocals pentru Back Home, imnul naţionalei de fotbal a Angliei, care se pregătea să ia parte la Mondialul mexican. Lansase cu un an mai devreme Empty Sky, un album de rock psihedelic nu foarte băgat în seamă, dar simţea că e pregătit să dea marea lovitură.

Natalie Merchant – Leave Your Sleep

Natalie Merchant a fost vreme de 13 ani vocalista trupei 10.000 Maniacs, o formaţie de rock alternativ cu ceva succes în anii 80-90. După ce a trecut la cariera solo, odată cu Tigerlilly, un album sensibil, folkăreţ şi cuminte, Natalie a demonstrat Americii că e o voce demnă de luat în seamă şi deloc plictisitoare aşa cum o considerau unii. Asta până în 2003, când,după lansarea lui The House Carpenter’s Daughter, artista s-a oprit, aparent inexplicabil, rămânând îngropată într-o existenţă nu doar vegetariană ci şi relativ rurală.

Poveştile melodiilor: Wish you were here – Pink Floyd

La sfârşitul anului 1967, Syd Barrett, membru fondator al legendarei trupe Pink Floyd (ba chiar, cel care i-a dat numele), începea să devieze de la normalitate, din pricina drogurilor psihedelice (în special LSD) pe care şi le administra fără întrerupere. Rezultatul acestui abuz s-a concretizat nu doar în disfuncţionalităţi în evoluţiile concertistice ale trupei ci şi în intrarea într-o foarte lungă cădere pe fond psihic a muzicianului. 13 ani de nebunie, timp în care Syd a părăsit Pink Floyd, a scos două albume solo şi a dispărut apoi din zona muzicii, dedicându-se, în ultimii ani din viaţa, grădinăritului.

Poveştile melodiilor: Purple Rain – Prince

Piticul atomic născut cu numele Prince Rogers Nelson, cunoscut mare parte a carierei sub numele de Prince, a avut geniul de a compune această incredibilă piesă în anul de graţie 1984. Puse cap la cap, multe ore am petrecut în faţa aparatelor video din vremurile ceauşiste, urmărind atât videoclipul en-large sau, mai pe-ndelete, filmul cu acelaşi nume, în care juma-de-chiflă-genială făcea furori cu motorul bine turat, geaca de piele bine strânsă pe corp şi privirea de grande futadore proporţional dozată către partenera sa, pe nume Apollonia Kotero.

Poveştile melodiilor: Suzanne – Leonard Cohen

Viaţa lui Leonard Cohen este un mic manual de poezie. Dacă nu cumva, o poezie continuă, ale cărei repere se transpun în muzica pe care romancierul, poetul şi cântăreţul canadian o cântă de peste 40 de ani. Amorurile trăite de Cohen rămân fixate în câteva piese care au făcut istorie şi care au mers direct la sufletele milioanelor de fani de pretutindeni. Una dintre acestea este Suzanne.

Poveştile melodiilor: Smells Like Teen Spirit – Nirvana

Probabil că, dacă nu şi-ar fi luat concediu permanent pentru a vizita Cerurile, Kurt Cobain ar fi fost astăzi un zeu în viaţă al celor care s-au desprins la începutul anilor 90 de rock pentru a lua calea grunge-ului zămislit de chitarele celor de la Nirvana şi Pearl Jam. Fiindcă a ales despărţirea bruscă de realitate, Cobain a lăsat în urmă nu doar o văduvă şleampătă şi o legendă care-l transformă în zeu mort ci şi câteva melodii care au intrat în istoria do-re-mi-ului. Una dintre ele, poate cea mai bună, este Smells Like Teen Spirit.

Camera Obscura – My Maudlin Career

Se ia un sound indie-pop, se amestecă împreună cu ritmuri de orchestră și se asezonează cu versuri romantice. Nu se bagă la cuptor, ci se trimite pe scenă. Mai întâi pe scenele din Glasgow, începând cu anul de grație 1996, apoi pe cele din întregul Regat Unit. După cinci ani în care ingredientele rămân cam aceleași dar se schimbă cei care le mixează, oamenii care i-au ascultat realizează că le place din ce în ce mai tare. Și cer mai mult. Rezultă un prim produs cu etichetă: Biggest Bluest HiFi. Și un promițător start în zona ”independent”, una în care, dacă scotocești bine, scoți la iveală diamante veritabile.

Concert Elton John, la București, în iunie 2010

2010 se anunță un an plin de evenimente muzicale. Dacă nici de această dată nu vom putea spera la un concert U2 sau Robbie Williams (preferăm să spunem că există minuni) sunt însă alte motive de bucurie. Elton John revine la București pentru un concert de excepție, care va face parte din turneul său mondial World Tour 2010. Evenimentul va avea loc în Piața Constituției, sâmbătă, 5 iunie, ora 20.00. Mai jos, comunicatul oficial și prețurile biletelor.

Poveştile melodiilor: With or without you – U2

The Joshua Tree (1987) a fost, probabil, albumul cu care U2 a făcut cele mai mari furori, atrăgându-şi definitiv un număr imens de fani care aveau să-i “urmeze” pe parcursul întregii istorii a trupei. Una dintre piesele de pe el, mai exact a treia, a însemnat recunoaşterea lui Bono & comp. de către americani: With or without you a ajuns pe primul loc în Top USA, fiind totodată primul single al trupei care a avut o soartă mai bună peste Ocean decât în Insulă.

Poveştile melodiilor: Yesterday – Beatles

Chiar dacă istoria Beatles a început cu Love Me Do, cântecul scris de Lennon şi McCarthy în 1957 pe când aveau 17, respectiv 16 ani, prima piesă a celebrei trupe care îţi vine în minte când te apucă nostalgia după „the fab four”, este Yesterday. Ieri / când toate grijile păreau atât de departe / acum arată de parcă s-au reîntors pentru totdeauna / oh, eu cred în ziua de ieri.

Yesterday este piesa muzicală după care, conform Guinness Book Of Records, s-au făcut cele mai multe cover-uri: peste 3000. Ani de zile a fost piesa cea mai difuzată la posturile de radio. E foarte posibil chiar ca în acest moment, un post de radio din lume să difuzeze melodia şi câteva mii de ascultători să vibreze la muzica scrisă de Paul McCartney.

Frumoasa şi bestia: Beyonce şi LadyGaGa cântă împreună

Nu ştiu cum poţi alătura unei frumuseţi ca Beyonce o pocitanie ca Lady GaGa fără să comiţi un sacrilegiu, însă rezultatul acestei “împrieteniri” poate fi interesant dacă vine vorba de Video Phone, clipul realizat de Hype Williams. GaGa spune că s-a distrat teribil în timpul filmărilor. E de-nţeles: pe lângă dive apar nişte dansatori care au camere foto in loc de cap iar videoclipul începe cu o secvenţă filmată în stil Reservoire Dogs.

Poveştile melodiilor: This is my song – Petula Clark

Cei care au trăit în vremuri ante-1989 îşi amintesc de celebra Telecinematecă difuzată de Televiziunea Română şi mai ales de fundalul sonor al genericului. Melodia “telecinematecăi” a rămas mulţi ani în memoria cinefililor, odată cu acea succesiune de cartoane cu fotografii ale actorilor celebri, de la Clark Gable la John Wayne sau Vasiliu-Birlic. Puţini ştiu însă povestea acelei melodii, în fond o adaptare a unui cântec celebru interpretat de cea mai cool solistă britanică a anilor ’60: Petula Clark.

Doi bărboşi, o “barbă” şi-un concert “aşezat”: ZZ Top la Polivalentă!

Pe vremea când aveam 16-17 ani se întâmpla ca boxele casetofonului Fisher să urle în disperare, la intervale constante, melodiile unor indivizi care în România acelei perioade întunecate păreau a fi nişte zei ciudaţi dar foarte cool. La o cameră distanţă, lângă video-ul Akai era întotdeauna pregătită o casetă VHS care mustea de videoclipuri cu muzica aceloraşi indivizi cu barbă. Maşini colorate, motoare, chitare şi, nu în cele din urmă, o mulţime de fete trăznet care abia aşteptau să se urce în cadZZilla-cul ale cărui chei nichelate simbolizau cele două litere magice născute în Houston, Texas: ZZ.

Poveştile melodiilor: ZZ Top – Sharp Dressed Man

O să-i vedem pe 20 octombrie la Sala Polivalentă. Doi bărboşi şi-un Beard care n-are barbă. Cântă de 40 de ani şi au lansat hit după hit. La finalul concertelor ridică oamenii în picioare. Iar una dintre melodiile cu care au contribuit la istoria rock-ului este Sharp Dressed Man. Să ne-nţelegem: ZZ Top nu au fost consideraţi niciodată nişte sex simboluri sau nişte icon-uri ale modei. Dar probabil că nimeni alţii nu au fost mai convingători ca ei atunci când au cântat despre cât de irezistibili sunt bărbaţii bogaţi şi bine îmbrăcaţi în faţa femeilor. Sau, în fine, a majorităţii acestora.

Gin Wigmore – Holy Smoke

Dacă galeza Duffy a însemnat fantastica descoperire a britanicilor în materie de muzică, Gig Wigmore ar trebui să fie extraordinara “invenţie” a neo-zeelandezilor în aceeaşi zonă. La fel de blondă (dar nu la fel de “păpuşoasă” ci mult mai rebelă), Gin s-a născut în Auckland dar când avea 16 ani bântuia prin Argentina, ţară în care a lovit-o moartea tatălui său. Motiv pentru care i-a dedicat o piesă, Hallelujah, ce a adus-o în prim-planul mass-mediei şi care a câştigat premiul International Songwrite Competition, în 2004. A urmat o altă piesă de succes, Under My Skin, şi o oarecare lansare în lumea bună a muzicii.

Poveştile melodiilor: Queen – We will rock you

Dacă eşti fan Queen (n-am auzit pe nimeni să spună ceva rău de trupa asta!) una dintre primele melodii cu care ţi-ai făcut “ucenicia” într-ale lui Mercury-May-Taylor-Deacon este We Will Rock You. E destul de greu să o numeşti cu adevărat melodie. E mai degrabă imn, jingle, îndemn la luptă, strigăt de război, onomatopee genială. Brian May, spune că ideea i-a venit în… somn. S-a culcat cu gândul de a scrie o piesă la care publicul să participe în mod activ. După ce a scris-o, a numit-o “imnul nostru pentru cele trei vârste ale bărbatului”.

Poveştile melodiilor: Thriller – Michael Jackson

Dacă te gândeşti la Michael Jackson, varianta neagră, pleci întotdeauna de la Thriller. E imposibil să n-o faci, fiindcă piesa lansată în 1983, odată cu albumul cu acelaşi nume, a ajuns o emblemă pentru perioada de început a carierei solo a lui Michael. Curios este că, în ciuda imensului succes, Thriller nu a atins niciodată locul 1 în vreunul din topurile americane sau britanice, cea mai înaltă poziţie fiind 4, în Top USA.

Robbie’s back in business

Robbie Williams s-a trezit din beţie şi din ozn-uri şi pregăteşte lansarea unui nou album. Reality killed the video star va fi pe piaţă începând cu 9 noiembrie, însă primul single, Bodies, poate fi deja ascultat și… văzut.

Parcă nu e ceea ce știm despre copilul teribil desprins cândva din Take That, dar motivația revenirii după trei ani de nebună izolare (ultimul album a fost Rudebox, în 2006) pare suficient de puternică pentrua-i da crezare acestui natural born entertainer: “My album’s a killer: old Robbie, new Robbie and a Robbie that neither of us have met…” Sper, nu unul atât de gras, cum ajunsese Williams anul trecut pe vremea asta.

Praful de pe toba Madonnei

Când nu ai un stadion de Doamne-ajută pe care, pe lângă meciuri de fotbal, să mai ții din când în când și câte un concert la care să se adune lumea ca la urs, mai bine faci unul din următoarele lucruri: varianta a) te duci în magazin și cumperi un concert cu Madonna (pe care oricum nu-l vei găsi) sau varianta b) – te duci pe torrente și descarci pac-pac unul dintre ultimele ei concerte, eventual în format HD. Apoi îl pui la 5+1, dolby surround, torni o bere, un whiskean, o țuică, o secărică și te bucuri de show.