http://eddie.ro

Screw it! Let’s do it!

În 1996 bântuiam prin Londra, cu ocazia Europenelor de fotbal. La un moment dat am intrat într-un magazin imens, care avea ca logo un V avântat şi foarte bine conturat. Am urcat nişte scări şi m-am trezit trecând pe lângă o coadă considerabil de mare. La capătul ei, un personaj tinerel, cu moacă serioasă, dădea autografe pe o carte de pe coperta căreia zâmbea el însuşi. Personajul se numea Ryan Giggs şi peste ani avea să devină simbolul legendar al celei mai bune echipe din lume: Manchester United.

Publicitate cumpărată! :-)

Am visat-o pe Ridzi. Se făccea că eram într-o poieniţă, soarele inundase pădurea, păsărelele ciripeau, vântul adia, pădurea foşnea, conturile surâdeau. Eu aveam o geantă frumos inscripţionată cu un brand la modă: Mark-Artisan iar ea pregătise toate ingredientele pentru un picnic reuşit: îşi ciufulise părul şi zâmbea şăgalnic. M-am trezit îngrozit, în răcnetele unei tolovele care, dintr-un motiv care-mi scapă, făcea atmosferă negativă.

Puma a lansat noul echipament al naţionalei de fotbal a Italiei, ediţie limitată doar pentru Cupa Confederaţiilor!

Squadra Azurra are un nou echipament! Special pentru campioana mondială en-titre, Puma a creat un kit nou, ediţie limitată pentru Cupa Confederaţiilor 2009. Conform declaraţiilor lui Jochen Zeitz,CEO Puma, evenimentul e de reţinut prin faptul că “este prima oară când compania dedică o ediţie specială , de colecţie, unei singure echipe naţionale”. Producătorul de echipament sportiv aduce totodată un tribut moştenirii fotbalului italian, omagiindu-l pe Vittorio Pozzo, cel care a câştigat două titluri mondiale împreună cu naţionala Italiei: noua nuanţă de albastru, precum şi detaliile de design sunt inspirate din zilele de glorie ale celebrului fotbalist care a făcut istorie în anii ’30.

20 de lucruri care mă enervează în România – 15: Agenţiile de turism

Sunt multe. Dacă vrei să-ţi faci una în ziua de azi trebuie ori să te gândeşti bine înainte şi să te nişezi suficient de puternic ca să ai succes (ce zici de turism printre iacii tibetani sau scufundări în peşterile din Chile?) ori să nu te gândeşti deloc, fiindcă la cât de proaste sunt serviciile pe care oferă (unele dintre ele) o să ai un succes garantat dacă ştii să te mişti cu cap şi să-ţi ridici clientul la rang de zeu.

Paştele, ca non-violenţă

Am mai spus-o aici că-mi place Paştele mai mult ca oricare altă sărbătoare religioasă, prin urmare n-o să mai insist pe marginea motivelor acestei “declaraţii”. Aflat în traficul (mult mai lejer) de vineri dimineaţă mă gândeam că dincolo de toate actele “purificatoare” pe care unii sau alţii încearcă să le scoată în faţă în această perioadă, fie prin post fie printr-o atitudine ceva mai rezervată, ar fi nevoie de ceva un pic mai profund: o întoarcere către sine şi o analizare mai atentă a propriilor acţiuni în relaţionarea cu ceilalţi.

20 de lucruri care mă enervează în România (16)

16 – Din ciclul Atlas Paralel de Mitocănie Urbană: Matracucul de Televiziune

Sălăşluind în general printre antene, la ore târzii din noapte, dar putând fi întâlnit şi în alte zone ale audiovizualului dâmboviţean, mai mici sau mai mari, Mătrăcucul de Televizune este un specimen periculos prin impactul pe care îl poate avea asupra maselor conştient manipulate. Aparenţele de sorginte intelectuală îl situează apriori pe un soclu de necontestat iar audienţele îl transformă în purtător de cuvânt al nemulţumiţilor.

Câştigătorii Oscarurilor 2009: surprize fără surprize.

Nici o surpriză: Slumdog Millionaire a câştigat opt Oscaruri, fiindcă, nu-i aşa?, globalizarea şi mai ales “obamizarea” pe fond de criză îi va face fericiţi pe indienii din întreaga lume. Roata a început să se învârtească: deja americanii iau lecţii pe dans pe melodia din Slumdog şi sunt la un pas de a-şi vinde Hollywood-ul (şi-aşa e criză, dacă ar avea două, le-ar da la pachet) pentru o bucăţică de Bollywood, PLUS, atenţie!, un dans ştrengăresc pe după copaci.

Nominalizări Oscar 2009

Avem nominalizările la Oscar și, ca de fiecare dată în ultimii ani, mă întreb unde naiba sunt unele filme care au rupt norii anul trecut dar pe care nu le regăsești prin nici o listă. Suspectez că premiile astea au devenit un fel de Eurovision al Americii, în care sistemul de nominalizare, votare, premiere ține de reguli numai de ei întreținute și știute.
Dar hai să bârfim un pic principalele nominalizări, în așteptarea lui 22 februarie, ziua în care câștigătorii vor lua totul.

10 reclame vintage

Acum 20-30…-50 de ani, pe vremea când nu exista Domnul Photoshop iar computerele erau doar niște cutii foarte mari și foarte complicate cu care puteai face puține lucruri, unul dintre ele fiind adăpostirea pisicilor fără stăpâni, creativii din agențiile de publicitate își storceau creioanele colorate ca să facă desene cât mai frumoase pentru ad-urile clienților destinate print-ului.

Şi România de dinainte de ’89 a avut ad-urile ei. Le întâlneai în principal prin almanahuri -pagini desenate de cine ştie ce machetator neinspirat, făcând reclamă la aspiratoare sau la CEC. Unii mai ţin minte: Azi la CEC un leu depui, mâine el va scoate pui. O monedă de un leu pusă într-un soi de puşculiţă care “nştea” biciclete, corturi sau rucsaci. Sau La orice masă preparate din peşte. Cu o poză în care nişte sardele sleite îşi aşteptau consumatorii, în “unităţile de alimentaţie publică şi consum sau în magazinele specializate de pescărie”.

Aruncă-ţi Blackberry-ul şi bucură-te de viaţă!

Povestea lui Andrew Lahde mi se pare fabuloasă. Cine-i Andrew Lahde? N-ai auzit de el, nu-i aşa? Nici nu trebuia să auzi. După părerea lui, nici de Steve Ballmer, Steven Cohen sau Larry Ellison nu se va mai auzi peste 50 de ani. Lahde (37 de ani) este – mai exact era – boss-ul unui fond privat de investiţii american bazat pe ipoteci, localizat în Los Angeles. Nimic spectaculos până aici. În mod normal, acum ar fi trebuit să sufere: e criză economică! Nu, băi dudă: Lahde nu suferă. Ci stă la plajă pe cine ştie ce insulă pustie.

Cină în beznă, cu Plimbăreţu’

Ce faci când eşti într-un compartiment de tren şi trenul întră în tunel? Întuneric brusc, beznă totală. Depinde ce vecini ai, nu-i aşa? Şi depinde din ce regiune a ţării eşti. Bancurile pe tema asta sunt destule. Dar ce faci dacă eşti nevoit să iei cina într-o încăpere în care nu există nici cea mai mică rază de lumină?

Să fiu mai explicit. Am fost la Praga să iau cina în întuneric. Ăsta e sinopsisul. Lumea se duce de regulă în Praga ca să viziteze oraşul (care e chiar drăguţ!) sau să facă biznisuri.

Tunisia, această pisică africană

Anul trecut, echipa FHM pleca în Egipt împreună cu trei fete sexy, finalistele campaniei Covergirl. Acolo, Gilda, Simona şi Raluca au înnebunit tutankamonii şi le-au turtit piramidele cu farmecul lor. Pentru că Africa are o chemare aparte, care te seduce şi nu te lasă până nu-i întorci favorurile, anul acesta am ales pentru şedinţa foto cu cele trei “gazele” ajunse în finala Covergirl o altă locaţie cu iz de deşert şi aromă de curmale: Tunisia.

“…că mama v-aduce vouă…”

Mi-am amintit de un text pe care l-am scris pentru FHM acum mulţi ani, în care parodiam poveştile clasice şi, mai mult în glumă decât în serios, induceam ideea că multe dintre ele îşi pot lăsa o amprentă negativă asupra psihicului copilului. Dacă te uiţi astăzi la posturi precum Cartoon Network sau Jetix realizezi că poveştile de care vorbesc mai jos sunt nişte mici şi nevinovate anecdote. Într-o lume şi aşa prea violentă, copilul creşte încă de la 2-3 ani privind la imagini violente, pline de “poante” stupide şi de personaje absurde. Dar să vedem cum a început totul…

Valea Loirei – despre castele, regi, vânat şi vinuri bune (3)

Amatorii de vinuri se simt în elementul lor pe Valea Loirei, o adevărată mină de aur viticol, în special datorită podgoriilor din partea de est, de lângă oraşul Sancerre. Din păcate nu am ajuns până acolo dar am apucat să mă bucur un pic de vinurile de Chinon, foarte bune în toate cele trei versiuni: albe, roze şi roşii. Cu precădere ultimele. Despre Chinon însă, povestea e mai lungă şi mai frumoasă. Fiindcă e un orăşel şarmant şi delicios. Şi asta nu doar pentru faptul că aici s-a născut scriitorul Francoise Rabelais sau pentru că are, ca orice oraş de pe valea Loirei, un castel spectaculos (în care n-am apucat să intru fiindcă am ajuns după ora închiderii).

Valea Loirei – despre castele, regi, vânat şi vinuri bune (2)

Înainte de a continua traseul către alte castele, n-ar fi rău să amintesc despre un fel de mâncare descoperit în Franţa şi pe care vi-l recomand… dacă aveţi duşmani de moarte. Se numeşte andouillette, şi este unul dintre puţinele lucruri din carne de porc pe care le-am întâlnit în timpul periplului “loirez”. Andouillette-ul arată ca un cârnat gros şi, în condiţiile în care chiar ţi-e foame, aspectul lui te face să-l arăţi cu degetul şi să spui fără ezitare: “dintr-ăsta vreau!”. Numai că vei regreta aceste cuvinte imediat după ce vei fi servit cu respectivul preparat.