Taxa lu’ Bănel Wednesday 09 January, 2008

Prin urmare Lăcătuş (hai să zicem că el, deşi…) a renunţat la 4 fotbalişti: Zaharia, Bădoi, Croitoru şi Cristocea. Despre ultimii doi n-ar fi multe de zis. Au trecut pe la Steaua ca gâştele prin apă. Bădoi, jucătorul care altădată nu pierdea nici un minut în tot campionatul, nici n-a apucat să facă behehe. Cât despre Zaharia – omul lui nea Jean părăseşte Steaua deşi e al doilea golgeter după Dică şi, una peste alta, s-a mişcat mai bine ca Iacob, de pildă. Ca să nu spun de Neaga… Altfel, aflăm că bietul Bănel a fost atacat de mafioţii din Brăila, care i-au cerut taxă de protecţie. Păi Bănel să plătească taxe când el e între cei mai cunoscuţi 100 de români all time?

S-a întors Borcea de pe plajă – hop, au început să apară ştiri cu dinamovişti. Transferuri – se pare că Szekely, gălăţeanul care a făcut furori în tur dar care mi-e să nu fie o bulă de aer într-un pahar cu sifon. În rest, Dinu aduce sârbi. Sau macedoneni. Sau, în tot cazul, “iugoslavi” de-ai lui. Dacă unii optează pentru brazilieni, Dinu rămâne consecvent brazilienilor Estului. Care nici ăştia nu-s mai breji ca alţi străini ce caută să se aciueze pe la noi. Un alt nume, ceva mai “bănelscian” este Mansour. Care cochetează mai demult cu ideea de a se vopsi în alb-roşu.

Alex Ferguson declară că vrea să cucerească (şi) Europa. Nu ştiu cât o să mai stea moşul la cârma lui United. Dar cred că, deja, e prea mult şi că, oricât de mare ar fi stabilitatea pe care o conferă “diavolilor”, Manchester cam bate pasul pe loc. Mai ales în Europa, acolo unde n-a mai arătat nimic de pe la celebrele meciuri cu Real, din păcate pierdute.

There are no comments yet, add one below.

Leave a Comment


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>