Aeroportul nu este întotdeauna cel mai confortabil loc unde te-ai pute afla. La fel, avionul. Dacă unii se simt în aeroport şi în avion ca peştii în apă, alţii trăiesc adevărate coşmaruri: de la orientarea către poarta de zbor până la cum îşi aşează paharul cu suc pe măsuţa din faţa lor, în aeronavă. Există însă câteva lucruri şi trucuri care fac viaţa mai uşoară în timpul călătoriei.
Mi-e greu să așez Berlinul pe un loc anume în ”topul orașelor” în care am fost. Am tendința să-l pun foarte sus, însă îmi dau seama că nu am încă suficiente date pentru asta. E a doua oară când merg în Berlin și când mă întorc – după o ședere foarte scurtă – cu sentimentul că nu am apucat să-l respir suficient și că aș mai fi stat, pe lângă cele două zile, încă măcar două, dacă nu cumva încă două săptămâni, două luni sau doi ani. Îmi place Berlinul, fiindcă e un oraș cu unghiuri, culori și sentimente.
În 1996 bântuiam prin Londra, cu ocazia Europenelor de fotbal. La un moment dat am intrat într-un magazin imens, care avea ca logo un V avântat şi foarte bine conturat. Am urcat nişte scări şi m-am trezit trecând pe lângă o coadă considerabil de mare. La capătul ei, un personaj tinerel, cu moacă serioasă, dădea autografe pe o carte de pe coperta căreia zâmbea el însuşi. Personajul se numea Ryan Giggs şi peste ani avea să devină simbolul legendar al celei mai bune echipe din lume: Manchester United.
Am visat-o pe Ridzi. Se făccea că eram într-o poieniţă, soarele inundase pădurea, păsărelele ciripeau, vântul adia, pădurea foşnea, conturile surâdeau. Eu aveam o geantă frumos inscripţionată cu un brand la modă: Mark-Artisan iar ea pregătise toate ingredientele pentru un picnic reuşit: îşi ciufulise părul şi zâmbea şăgalnic. M-am trezit îngrozit, în răcnetele unei tolovele care, dintr-un motiv care-mi scapă, făcea atmosferă negativă.