Aeroportul nu este întotdeauna cel mai confortabil loc unde te-ai pute afla. La fel, avionul. Dacă unii se simt în aeroport şi în avion ca peştii în apă, alţii trăiesc adevărate coşmaruri: de la orientarea către poarta de zbor până la cum îşi aşează paharul cu suc pe măsuţa din faţa lor, în aeronavă. Există însă câteva lucruri şi trucuri care fac viaţa mai uşoară în timpul călătoriei cu cel mai sigur mijloc de transport din lume. De exemplu:
10. Nu mânca. Vei dormi mai bine!
Din moment ce tot ai dat o mulţime de bani pe bilet, e pe undeva normal să vrei să beneficiezi de masa “gratuită” pe care ţi-o oferă stewardesa cu ochi albaştri şi zâmbet înţepenit. Dar dacă tot ceea ce-ţi doreşti e să ajungi cât mai repede la destinaţie, atunci mai bine dormi. Şi, pentru asta, sari peste masa din avion. Spune-i vecinului de scaun că nu doreşti să fii trezit şi cuibăreşte-te cât mai confortabil cu putinţă. Vei adormi cu siguranţă iar somnul cu burta goală e cel mai bun.
9. Ia-ţi un abonament de o zi la lounge
Îţi întârzie zborul? Ţi-ai pierdut bagajele? Ai de aşteptat câteva ore bune pentru un zbor de legătură? Cea mai bună idee e să-ţi cumperi un pass de o zi pentru clubul liniei aeriene cu care călătoreşti. Asta îţi va permite accesul în lounge, îţi va oferi un fotoliu confortabil, eventual lângă o priză în care să-ţi înfigi laptopul. Ca să nu mai amintesc de faptul că aici vei întâlni cei mai prietenoşi oameni din aeroport, gata să te servească la cel mai mic gest. Vei sta departe de agitaţie şi vei avea şansa să mănânci bine. E drept… costă!
8.Ai bagaje multe? Trimite-le înainte!
Dacă biletele de avion se ieftinesc din ce în ce mai mult, parşivele companii aeriene scumpesc pe măsură transportul bagajelor. În plus, cei de prin aeroporturi, care se ocupă cu manipularea lor, sunt din ce în ce mai puţin grijulii. Aşa că dacă e nevoie să pleci cu multe bagaje şi, în plus, călătoria e planificată din timp, trimite-le cu curierul, cu poşta, cu poştalionul sau cu soborul de porumbei călători. Probabil vei ieşi mai ieftin şi nici nu vei avea grija lor.
7. Nu rata o toaletă atunci când ai nevoie de ea!
Te-a apucat mersul la sfântul scaun când eşti în aeroport? Îţi dă târcoale aşaaa, un pic? Nu rata oportunitatea de a intra într-un templu al descărcărilor şi a spune tot ce ai pe suflet. Dacă amâni, e posibil să te apuce suferinţele şi spălarea păcatelor exact când te urci în avion, adică în acele 10-20-60 de minute când n-ai voie să te ridici de pe scaun fiindcă trebuie să asculţi cum să-ţi pui vesta de salvare în timp ce stai cu centura de siguranţă lipită cu super-glue.
6. Umple-ţi geanta de scule
În primul rând laptopul. Care ar fi bine să fie cât mai mic şi cât mai plin de filme. Dacă nu vrei ca oamenii de la control să te pună să-l scoţi din geantă de fiecare dată, renunţă la el şi ia-ţi un iPad. Cei care se ocupă cu securitatea în aeroporturi au căzut deja de acord ca tabletele nu trebuie “declarate” prin scoaterea din geantă la trecerea pe la punctul de control. Alte scule de nădejde sunt iPhone-ul sau iPod Touch-ul. Filme, muzică, jocuri. Şi le poţi ascunde uşor în buzunar când stewardesa insistă să închideţi aparatele electronice în timpul decolării. De parcă un biet solitaire ar putea deturna ditamai gigantul.
5.Fă-ţi liste
L-ai văzut pe Clooney în Up In The Air? Omul care îşi trăia mare parte a vieţii în aeroporturi şi avioane îşi făcea bagajul perfect fiindcă avea o listă pe care se aflau toate obiectele de care avea nevoie. Nimic în plus, nimic în minus. Chestia e să nu uiţi să o şi foloseşti. E bine să ai şi o listă de cadouri. Dacă ai uitat să iei tot felul de suveniruri stupide, în aeroport vei găsi din belşug. Doar că în disperarea plecării nu vei mai şti cui trebuie să cumperi.
4.Găseşte o priză în aeroport
Telefonul ţi se poate descărca în cel mai nepotrivit moment: atunci când chiar ai nevoie de el. Unde-l încarci într-un aeroport? Găsirea unei prize poate fi dificilă la prima vedere dar fii sigur că sunt o mulţime de prize, unele dintre ele ascunse acolo unde nici măcar nu te-ai putea aştepta. Pentru mai multe informaţii, ia-ţi ce ai nevoie de aici.
3. Asigură-te că ai cel mai bun loc în avion
Am mai spus-o: evită locul din mijloc! Apoi: nu toate avioanele sunt construite la fel dar, în principiu, unele locuri sunt mai bune ca altele şi, pe de altă parte, ar fi de dorit să ai măcar un loc liber lângă tine. Pentru o probabilitate mai mare în acest sens, cere locuri în spatele avionului. Poate chiar pe ultimul rând. Acolo ai şansa să flirtezi cu stewardeza sau să dormi liniştit. Cei cu picioarele lungi ar trebui să-şi asigure din start un loc pe rândul de la ieşirea de siguranţă. Uite aici un link interesant despre locurile din avioane.
2. Fă-ţi semne de identificare a bagajelor
Ca să nu stai cu sufletul la gură, înghesuit şi agăţat de banda pe care vin bagajele, după aterizare, fă în aşa fel încât să-ţi recunoşti bagajul de la o poştă. O soluţie este să-ţi înfăşori mânerul în sfoară fosforescentă. Astfel, nu-ţi va confunda nimeni traista iar tu o vei recupera cu zâmbetul pe buze. Nu folosi insigne ataşate sau alte asemenea semne, fiindcă ele vor dispărea aproape sigur în timpul manipulărilor de pe pistă.
1.Găseşte un WiFi, orice-ar fi!
De cele mai multe ori, aceasta e o sarcină dificilă. Greu să găseşti un “spot” free în aeroport! Şi cum, după ce ai cumpărat parfumul, vinul sau bombonica de rigoare îţi mai rămân multe minute până la îmbarcare, ce e de făcut decât să-ţi conectezi “scula” (oricare-ar fi aceasta) la internet? Cel mai simplu mod este să cumperi o cartelă şi să te foloseşti de ea. Dacă ţi se pare nedrept să dai bani pe aşa ceva, atunci eşti la mâna norocului: poate-poate prinzi ceva la liber. Dar, atenţie: unele wifi-uri free sunt capcane.
produse naturiste
June 30, 2010utile sfaturile tale
catalin-phoenix
June 30, 2010foarte corect in tot ceea ce ai spus,cateva le aplic si eu,dar am si invatat lucruri noi!thx!
Jocuri pentru copii
July 9, 2010N-am avut ocazia sa zbor cu avionul, dar sper ca in viitor sa am. Mersi pentru sfaturi, o sa-mi prinda bine…fiind “incepatoare”.