http://eddie.ro

Valea Loirei – despre castele, regi, vânat şi vinuri bune (1)

Valea Loirei (sau a Loarei cum scriu unii) este una dintre destinaţiile de vacanţă pe care ai avea tendinţa să le amâni pentru o vârstă mai înaintată. Adică am auzit persoane care spuneau că o vacanţă pe valea Loirei e boring şi că şi-o rezervă pentru bătrâneţe fiindcă, la urma urmei, castelele Franţei s-au ridicat acum mai bine de vreo 500 de ani şi tot acolo sunt şi vor fi şi în următorii 500. Alţii însă, printre care am decis cu bucurie să mă număr şi eu, cred că valea Loirei poate fi oricând o excelentă destinaţie de vacanţă. Nu neapărat datorită castelelor ci a întregului “concept” ambiental, care include, păduri pline de vânat, vinuri de cea mai bună calitate, mii de feluri de brânzeturi şi oameni civilizaţi şi prietenoşi, care trimit la colţ zicala (de multe ori adevărată) care spune că “Franţa e o ţară minunată, păcat că-i locuită”

Gimnastica trecutului, reumatismul viitorului

Pentru prima oară după atâţia ani, gimnastica feminină românească nu reuşeşte să transforme Olimpiada într-un succes răsunător. Am privit la televizor, vreme de câteva minute, întrecerea la individual compus. Americancele şi chinezoaicele se luptau pentru cele trei medalii – o luptă rece, care trecea de la momentele de detaşare cu ochii închişi ai lui Yang Yilin, la chipul marcat de ambiţie al Shawnei Johnson – model clasic de gimnastă americană care stârneşte antipatia.

Olimpiada ochilor oblici

Încercând să trec peste sentimentul că Olimpiadele nu mai sunt ceea ce erau odinioară – la nivel de spectacol dar şi de atitudine şi interes vizavi de jocurile în sine – simt nevoia să spun că cea de la Beijing ar trebui să fie una aparte. China şi-a dorit imens organizarea celui mai mare eveniment sportiv al planetei. Şi a reuşit să realizeze o infrastructură pe măsura ambiţiei enorme şi entuziasmului care au însoţit suflarea poporului galben la aflarea veştii că va organiza Olimpiada.

Revoluţia Esquire

Lumea s-a plictisit de reviste. Arată la fel de zeci de ani. Sunt din hârtie şi au coperta colorată. Mare lucru! Într-o epocă în care mai avem puţin şi ne teleportăm sau clonăm, revistele nu vin cu nimic nou, în afară de a migra masiv pe net, adică, scuze – ţi-s moi posmagii?. E adevărat, au fost încercări timide. În 1984, National Geographic a făcut prima copertă în formă de hologramă, reprezentând un vultur care dădea din aripi ca în ilustratele chinezeşti din copilărie în care gheişe foarte pudrate făceau cu ochiul. Acum câteva luni, celebra revistă de film Empire a venit cu o inovaţie în privinţa copertei: a făcut-o 3D. Peste coperta normală era pusă o copertă 3D, în relief. Dar Empire a avut mereu ceva de spus când a venit vorba de coperte… chiar dacă asta i-a costat a lot of money.

Catrinel Menghia – cea mai sexy femeie din lume în 2008!

După ce peste zece mii de oameni au votat vreme de trei luni în Topul FHM al Celor Mai Sexy Femei din 2008, a venit şi ziua petrecerii în care să anunţăm câştigătoarele. A fost, dacă număr bine (şi chiar îmi iese!), a 9-a ediţie a acestor premii. Pe malul Herăstrăului, la ceas de seară, pe o căldură mai răcoroasă ca o briză lacustră în plin deşert, s-au adunat următoarele personaje: vedetele, noi, ei, hostessele, barmanii. Dacă am uitat pe cineva, rog să mă scuze.

Printre fiare. Trei zile în Africa de Sud (2)

Ce pot face aproape 200 de oameni din întreaga lume „paraşutaţi” în mijlocul savanei? În principiu, partea cool este că aici poţi vedea animalele de pe Animal Planet (fiindcă cele de la Zoo Băneasa sunt surogate) în mediul lor natural. În 1979, sudafricanii au declanşat Operaţiunea Genesis. Au înconjurat rezervaţia cu garduri şi au adus în interior toate speciile de mamifere care se întâlnesc în sudul continentului. Aşa se face că acum, în Pilanesberg sunt peste 7000 de animale care includ ceea ce africanii numesc cu mândrie şi respect, „the big five”. Cele 5 mari specii: leul, leopardul, rinocerul, elefantul şi taurul (buffalo). Pe lângă drăgălaşii aceştia, poţi vedea la tot pasul reprezentanţi ai celor 103 specii de mamifere, 350 specii de păsări, 18 amfibieni sau 65 de reptile.

Printre fiare. Trei zile în Africa de Sud (1)

Tânărul absolvent Dustin Hoffman cade în plasa maturei Anne Bancroft şi îi devine amant. And here’s to you, Mrs. Robinson / Jesus loves you more than you will know. Dintre toate filmele din listă am ales Absolventul, ca preludiu pentru un somn de 9000 de kilometri, Londra – Johanessburg. Boeingul 747 al companiei British Airways toarce în noapte, deasupra Saharei. Gândurile îmi zboară mai rapid ca aeronava, către savana Africii de Sud. Între timp, Hoffman se îndrăgosteşte – c-aşa-i în tenis – de fiica lui Bancroft. Şi viaţa curge în sens normal. „What would you like to drink, sir?”. Stewardezele englezoaice sunt standard. Figuri de fete de la pagina 3 – blonde şi foarte albe – dacă le dezbraci ai mici şanse să-ţi tresară sternocleidomastoidianul. Şi nimic mai mult. „Wine, please! White”. „French or South African?”. Aleg un Sauvignon alb, sud-african. Vinurile lor sunt celebre. Aromă de citrice şi iarbă proaspăt cosită. Noaptea devine brusc mai suavă.

Lucruri de (ne)făcut

Sunt câteva lucruri pe care le-aş face în următoarele cinci zile. Unele dintre ele sunt profunde, altele sunt atât de superficiale încât mi-e ruşine să le şi rostesc. De exemplu, aş vrea să-i pipăi sfârcul lui Bai Ling. Dacă nu ştiţi cine e Bai Ling şi de ce sunt tentat să-i pipăi sfârcul, mai aşteptaţi câteva zile. Vă voi spune tot în această pagină. Un alt lucru pe care l-aş face – şi pe care nu ştiu dacă să-l încadrez la “superficiale” – este să mă apuc de cursuri de chitară.

De ce îmi place Paştele

Pentru că, spre deosebire de Crăciun, e mai multă lumină. Bine, fac o greşeală comparând cele două sărbători – până la urmă, fiecare cu farmecul ei. Unii spun că Paştele e mult mai trist. Mie mi s-a părut întotdeauna invers, dar nu trebuie să fiţi de acord cu asta.

20 de lucruri care mă enervează în România (17)

Vânzătoarele din mall-uri

Nu, nu generalizez, dar statistica mă obligă să le trec aici. Mall-ul, locul acela drăguţ în care te duci fiindcă n-ai unde să-ţi pierzi în altă parte banii şi timpul, e plin de magazine (că doar d-aia e mall). În unele din acele magazine sălăsluieşte o specie de… creaturi pe care aş denumi-o Sellerus Plictisitus sau, după caz, Vânzătorus Idiotus, denumirile neavând obârşie latină ci urbană.

20 de lucruri care mă enervează în România (18)

18 – Transmisiile de fotbal
Nu o să înţeleg niciodată de ce e aşa greu să tragi cu ochiul la cineva care e mai deştept ca tine şi face lucrul respectiv cu mulţi ani înaintea ta, după care să pui în aplicare ceea ce ai “furat”, fără a fi acuzat decât, în cel mai rău caz, de lipsă de originalitate. Transmisiile meciurilor de fotbal în România sucks. Big time! Indiferent de câte camere se chinuie să planteze unii sau alţii în jurul unui stadion, asta nu e suficient pentru a avea o transmisie de calitate. Iar aici nu e nimeni altcineva de vină decât cei care se numesc, simplu şi la obiect: regizori de transmisie.

Douăzeci de lucruri care mă enervează în România (19)

Numărul 19: Şuncile atârnate la vedere

În general, româncele sunt femei frumoase. Străinii care ne calcă bordurile rămân cu o amintire plăcută în legătură cu ele. Cu femeile, nu cu bordurile. Dacă-i întrebi ce părere au despre România nu vor uita să amintească, păstrând o sclipire diabolică în ochi sau în dintele de aur, despre faptul că “oh, you have very beautiful women!”. E drept, avem. Au şi alţii prin Europa, în locuri în care te-ai aştepta mai puţin. Acum vreo 15 ani, româncele erau la fel de frumoase. Dar nu aveau stil. Nu ştiau să se-mbrace. De fapt, nu (prea) aveau cu ce să se îmbrace. Haosul economic năştea haosul din magazine.

102 milioane de drepturi TV

De fiecare dată când e o extragere Loto care are ca premiu o sumă colosală, oamenii încep să-şi facă, plini de speranţă, calcule. “Ce fac dacă o să câştig atâtea milioane? Păi… îmi iau o casă mare, îmi iau şalupă, mă plimb în jurul lumii, îi dau lu’ sor’mea atât şi lu’ vecina Goguţa săraca, îi dau şi ei o mie de euroi, că-mi punea biletul la agenţie”. Niciodată însă, potul Loteriei nu a atins 102 milioane de euro. Probabil nici nu va atinge prea curând, aşa încât exerciţiul de imaginaţie al românilor vizavi de această sumă rămâne în aer.

20 de lucruri care mă enervează în România

Numărul 20 – Tramvaiele din Bucureşti

Tramvaiul a fost inventat de un englez, John Outram, în 1775. Ca să fim mai clari, pe vremea când românii stăteau sub pârţurile fanariote şi păreau să le placă asta, din moment ce n-au făcut nimic “revoltător” vreme de 100 de ani, englezii se bucurau de un fel de “caleaşcă” trasă de doi cai, pe o şină de fontă. O jucărioară care nu avea însă un traseu urban. Aproape 60 de ani mai tîrziu, în New York, John Stephenson şi-a bătut capul suficient de tare cât să lege Manhattanul de Harlem prin intermediul primului tramvai orăşenesc.

Palma lui Petrişor

Nu ştiu dacă sunt un fan de-al lui Adelin Petrişor. Mai degrabă am o poziţie neutră, dar îi respect meseria şi chiar dacă pe vremuri auzeam tot felul de poveşti despre adevăratele locaţii de “război” din care transmitea, mi-am declarat rezerva în faţa acestor zvonuri. Lumea e rea şi vorbeşte multe. Am învăţat de-a lungul timpului să nu mai cred că tot ce zboară prin zona media se poate mânca seara la cină, cu linguroiul. Petrişor este un reporter de război, cu bunele şi relele lui, şi nu-mi amintesc să fie prea mulţi asemenea “nebuni” angajaţi prin televizuinele mai vântoase, mai motănoase sau mai sârbărboase.

Ce e gratis e chiar gratis?

Citeam un articol al lui Chris Anderson, deja celebrul redactor şef de la Wired, care se intitulează “Why $0.00 is the future of business”şi mă gândeam că tipul are dreptate: lucrurile (unele dintre ele) sunt din ce în ce mai ieftine în zilele noastre, comparativ cu cât valorau acum câţiva ani.

Se deschid porţile Castelului!

Începe perioada în care ies din Castel… pentru a lăsa vizitatorii să intre. Cu alte cuvinte, inaugurez Castelul Prinţesei de Caramel, deschid porţile, tai panglica şi invit oamenii să-şi facă de cap. Castelul are câteva personaje pe care sunt sigur că le vei găsi interesante, după ce mai întâi vei crede despre ele că-s ieşite dintr-un spital de nebuni. O să ai de-a face mai întâi cu Pimpi, un moşneag morocănos care ştie cum stă treaba cu ghicitul în chelii, şi care nu îţi va răspunde la salut dar care se va uita cu atenţie la pantofii cu care eşti încălţaţ. Apoi, din întâmplare, s-ar putea să dai peste Virginia, îmbrăcată într-un pulover turcoaz, care a ieşit să-l plimbe pe Tataie. Atenţie! Virginia e foarte politicoasă, dar e virgină. Iar Tataie e un şoarece.

No country for Oscar

După a 80-a ediţia a premiilor Oscar eu rămân cu un singur lucru: premiul luat de Javier Bardem pentru rolul secundar din No Country for Old Men. Filmul lui Ethan şi Joel Coen este, dealtfel, vedeta acestor Oscaruri – 4 premii, din 8 nominalizări. L-am văzut acum ceva vreme şi am scris despre el, la vremea respectivă. Spuneam atunci că, în cazul în care va fi nominalizat la Oscar, voi avea un sentiment de frustrare şi că promit să-l revăd, punând lipsa de înţelegere a anumitor idei pe seama lipsei de concentrare din momentul vizionării lui. Ce să mai zic acum, când a luat premiul pentru cel mai bun film?

Istoria logo-urilor auto

Când eram mic am învăţat să recunosc un automobil în primul rând după logo-ul lui. Ştiu că, la un moment dat, mi-a căzut în mâini un ghid al logo-urilor şi m-am pus pe învăţat, ca la şcoală. Îmi amintesc că cel mai recognoscibil logo pentru mine a fost (după Dacia, evident) cel Mercedes. Îmi plăcea steluţa aceea deşi, în principiu, aveam o oarecare problemă cu anumite “stele”.Pentru fiecare constructor de automobile, logo-ul este primul motiv de mândrie. Iar logo-urile poartă în spate ani de istorie dar şi poveşti interesante. Audi, Ford, Fiat, VW, Renault, Buick şi aşa mai departe. Să le luăm pe rând…

Politic incorect

Cu ce s-ar schimba lucrurile dacă America ar avea primul preşedinte de culoare din istorie? Adică… nu ştiu dacă să mă îngrijoreze acest lucru, dacă să mă facă să-mi fac provizii de Kinder Bueno pentru următorii patru ani sau dacă să mă doară fix în cot. Democratul Barack Obama e pe cale să ajungă în finala cursei pentru Casa Albă, alături de republicanul John McCain. Dacă McCain e finalist fără să-şi bată capul prea tare, Obama duce o luptă umăr la umăr cu Hillary Clinton. Acum, gândind în diverşi termeni politically incorecţi, cum e mai bine: să câştige un (semi)negru sau o femeie?

Nopţile lui Zully

După ce a lăsat strugurii să se coacă în lipsa ei acum câteva luni, Zully Mustafa revine cu al doilea roman: Nopţi Orientale se lansează joi, 14 februarie, de ziua cu multe inimioare pufoase, la Ideea Cafe, blv. Unirii nr. 61, ora 18.00. Cartea apare tot la Editura Tritonic, în deschiderea seriei LIT Love, o serie “erotică” pe care “tritonicii” o vor continua cu alte apariţii spectaculoase.

Revoluţia Radiohead

Mă întreb dacă trupa Radiohead a revoluţionat ceva în muzica mondială când a decis să-şi “vândă” la liber ultimul album, pe internet. Radiohead e una dintre cele mai în vogă trupe din lume. S-a lansat la începutul anilor ’90 cu un stil oarecum confuz – mai întâi cu influenţe de U2, apoi cu inserţii de Nirvana, R.E.M. şi Pink Floyd.

Bucureştiul, aşa cum nu va mai fi vreodată

Acum 30 de ani, Bucureştiul era un oraş romantic. Privind în urmă, îmi dau seama că acum 30 de ani îmi iubeam oraşul, cu aceeaşi ardoare cu care acum îl urăsc. Mi-am trăit copilăria într-un Bucureşti în care praful era respirabil, zăpezile aveau farmec, gogoşile aveau savoare, ţiganii vindeau doar gumă de mestecat şi bomboane agricole iar oamenii, atunci când uitau de salamul cu soia, ştiau să se bucure de o plimbare cu barca în Cişmigiu.

4-3-2-stop

Academia de Film American a anunţat lista celor 9 filme selectate în penultima fază a nominalizărilor la Oscar pentru categoria “Cel mai bun film străin”. De ce e importantă ştirea? Pentru că toată lumea aştepta cu sufletul la gură să audă dacă filmul lui Mungiu, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (citim “doi zile”?) se califică în marea finală. Ei bine, sufletul ne poate cădea deja de la gură: Mungiu nu va lua Oscarul fiindcă nu se află pe această listă. Mai exact, nu s-a calificat nici măcar în semifinale.