De ce scriem

By Tuesday, January 8, 2008 2 Permalink

Cristi Lupşa, de la Esquire (îl găsiţi “la commando” şi în FHM) şi-a deschis un site (poate fi numit şi blog, dar deja mă plictiseşte termenul), pe care îşi propune să scrie în fiecare zi:

“De astăzi, voi încerca să scriu în fiecare zi. 30 de minute în primele şase luni. Iar apoi voi vedea. Scriam oricum în fiecare zi, dar nu organizat. Scriam e-mailuri, note de editare, şi uneori, chiar bucăţi dintr-un articol sau altul. Dar vreau să fie mai organizat. Mai forţat. Mai impus”.

Cristi – care în paranteză fie spus, e un foarte bun scriitor (eu l-am numit mereu cel mai bun colaborator pe care l-a avut FHM ever) – e de părere că scrisul e un exerciţiu şi că nu ţine de talent. Că e o meserie care se învaţă, ca oricare altă meserie. Înainte de a-l contrazice, ar trebui să definim mai exact ce înseamnă “a scrie”.

A scrie e-mailuri, diverse note, a redacta documente, a scrie subtitrări, to do list-uri ş.a.m.d. nu înseamnă a scrie. A pune în pagină ceea ce povesteşti cu prietenii la o şuetă nu înseamnă a scrie decât în măsura în care reuşeşti să transmiţi celui care va citi emoţia acelei discuţii. Iar asta nu este uşor şi nu cred că se deprinde prin exerciţii. Scrisul nu e ca flotările: dacă le faci în fiecare zi vei ajunge să faci din ce în ce mai multe. Dar Cristi, fiindcă este inteligent, va reuşi să ne păcălească şi să ne demonstreze că se poate scrie în fiecare zi “transmiţând”. Şi asta pentru că scrie bine.

Experimentul pe care l-aş face ar fi acela de a impune unui om care habar n-are cum să pună cuvintele în pagină (sau, în fine, pe monitor) să scrie în fiecare zi câte 30 de minute. Ce ar rezulta după 30 de zile? Dar după şase luni? Ar putea un nobody’s writer să devină un everybody’s writer? Din păcate (sau din fericire) oamenii nu sunt mai cobai decât cobaii, decât, poate, dacă se simt mâncaţi de pisică. Dar, fie şi aşa, salut iniţiativa lui Lupşa, un om care nu vorbeşte mult (da, şi mie-mi plăceau examenele scrise, nu cele orale) dar care scrie mai bine ca mulţi dintre cei care cred – culmea, asemenea lui Cristi! – că scrisul “vine” pe căi mecanice şi nu emoţionale.

Mai jos, un text pe care l-am scris acum câţiva ani pe tema necesităţii de a scrie. Necesitatea e una, exerciţiul e altceva. Nu mi-am schimbat, între timp, părerea.

DE CE SCRIEM

Scriem pentru că suntem trişti. Scriem pentru că ne-a impregnat parfumul fericirii. Scriem pentru că iubim şi simţim nevoia să spunem lumii despre ce formă au stelele. Scriem pentru că urâm şi nu găsim pe loc debuşeul direct pentru a scoate negreala din noi. Scriem pentru că avem nevoie de cuvinte atunci când cuvintele se aglomerează în sufletul nostru. Scriem pentru că respirăm idei şi nu avem cui să le spunem cu voce tare. Scriem pentru că nimeni nu ne crede sau pentru că ne cred atât de mulţi încât ne dorim să ne creadă o lume întreagă. Scriem pentru că vrem să ne citească cei de lângă noi, să ne laude sau să ne înjure. Scriem pentru că vedem minuni şi vrem să le spunem şi altora cum şi cât de mari am făcut ochii. Scriem pentru că ne îndrăgostim şi poezia începe să ne umble prin sânge. Scriem pentru că ne despărţim şi avem impresia că după fiecare despărţire mai suntem datori cu câteva cuvinte. Scriem pentru că ne plictisim şi viaţa ni se pare atât de absurdă încât începe să încapă în fraze teribiliste şi vulgare. Scriem pentru că suntem prea săraci ca să facem bani din comerţ şi prea bogaţi ca să facem comerţ cu suflete. Scriem pentru că vrem să evadăm sau pentru că ne dorim până la durere ca cineva să ne pună odată cătuşele. Scriem pentru că vedem un zâmbet şi ni-l imaginăm, dacă nu pe chipul nostru, măcar undeva pe o pernă de lângă noi. Scriem pentru că auzim un ţipăt şi suntem prea neputincioşi pentru a-l stinge. Scriem pentru că avem nevoie unii de alţii şi pentru că unii şi alţii se pot întâlni doar acolo, printre litere. Scriem pentru viitor, degrevând trecutul de greşeli. Scriem pentru trecut, uitând că trăim deja în viitor. Scriem pentru a găsi pretext de zâmbet sau dorinţă de răsuflare tandră pe obraz. Scriem din pasiune, din gelozie, din crimă, din uitare, din lacrimă, din fluturi, din culori sau din priviri. Scriem cu sufletul sau scriem cu sufletele altora. Scriem treptat, scriem dintr-o suflare, scriem nebuneşte, scriem indescifrabil. Scriem cu litere mici sau cu litere mari. Scriem cu trei puncte sau cu semne de exclamare. Scriem întrebând şi răspundem scriind. Scriem de dor, construind porturi şi aprinzând faruri pentru corăbii care poate nu vor veni niciodată. Scriem sublim, pentru premii, scriem aberant, pentru huiduieli, scriem bolnavi, pentru viaţă, scriem uitând că există moarte. Scriem din paturi de spital sau din vârfuri de munte. Scriem pentru că vrem şi scriem pentru că suntem constrânşi. Scriem ca să ne rugăm şi vrem ca cineva important să ne audă ruga. Scriem întru blestem şi scriem întru pasiune. Scriem pentru că vedem soare prin ferestre larg deschise şi scriem, chinuit, la lumina ultimei lumânări.

Scriem pentru că atunci când nu scriem ne e teamă că vom rămâne prea singuri pentru a mai găsi o coală de hârtie.

2 Comments
  • Corwin
    January 8, 2008

    Foarte misto scris despre scris si motivatia de a scrie 🙂 Si din cauza lui Cristi o sa ajungem sa ne gandim de doua ori inainte de a folosi cuvantul scris… 🙂 Deja l-am scris de prea multe ori…

  • Eddie
    January 8, 2008

    Merci, Corwin. Pina la urma important e sa… scriem. :-))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *