Castelul… a intrat la tipar. Povestea copertei.

A intrat în tipar primul meu roman, Castelul Prinţesei de Caramel, un subiect despre care voi tot scrie aici în următoarea lună. Este o carte pe care am început-o acum câţiva ani şi care şi-a “derulat” istoria de-a lungul timpului. Mulţi au citit capitole din ea pe Internet. Am primit de fiecare dată semnale pozitive, lucru care m-a făcut să o termin deşi, la un moment dat, am avut tendinţa de a o amâna.

Voi vorbi într-un post viitor despre cum “arată” subiectul cărţii. Până atunci, câteva date “tehnice”. Castelul… apare la Editura Tritonic, în colecţia LIT, va avea o prelansare în Club A, pe 7 martie şi o lansare în Club Frame (din Romană), pe 13 martie. Are ca parteneri media FHM şi Kiss FM (mulţumesc, Simona Ionaşcu!) şi sper că va fi o carte pe placul tuturor celor care au apreciat textele mele în trecut şi, totodată, sper că voi câştiga noi cititori. Până una-alta aşa arată coperta finală – una la care am ţinut în mod deosebit.

De fapt, povestea fotografiei de copertă e ceva mai deosebită. Am vrut o copertă care să cuprindă unul sau mai multe elemente reprezentative pentru acţiunea cărţii. În mod normal, aş fi plecat de la un element parizian, locul în care se învârte (aproape) totul. Însă cum nimic nu mai e normal pe lume, m-am gândit imediat că îmi doresc o fotografie cu un melc pe sânul unei femei frumoase. Evident, n-am găsit, iar ideea următoare a fost să fac o şedinţă foto cu… un melc pe sânul unei femei frumoase. Numai că n-am găsit melcul. În România nu există melci cu atitudine, a.k.a nu mai sunt nici melcii de altădată. Există doar crescători de melci, dar destinul acestora (al melcilor) este să ajungă în farfuriile italienilor sau francezilor, prin urmare ei se ratează din start. Uşor debusolat, găsisem o poză foarte cool, cu un melc pe o piersică. Era “la liber”, avea o cromatică deosebită, melcul avea “zvâc”, cu alte cuvinte… mergea.

Numai că a venit ceasul al 12-lea. Întotdeauna vine ceasul al 12-lea şi întotdeauna în ceasul al 12-lea se întâmplă ceva. De data asta s-a întâmplat ceva bun. Am primit un mail de la Tibi Clenci, fotograful cu care colaborez la FHM şi care a realizat câteva minunate pictoriale în revistă de doi ani încoace. Tibi îmi trimitea preview-ul unei poze făcute de un fotograf australian, Peter Adams pe numele lui, cu mesajul “cred că asta e ceea ce-ţi trebuie”. Ei bine, era exact ceea ce-mi trebuia. Este o fotografie excepţional realizată, cu un sân superb, un melc plin de atitudine şi, lucrul cel mai important, ne-photoshopată (se remarcă până şi uşoara dâră pe care melcul o lasă pe sân, pesemne din prea multă beatitudine vizavi de locul în care a fost aşezat). I-am scris lui Peter, am negociat folosirea fotografiei lui pe coperta cărţii mele (Peter e un tip extrem de scrupulos!) şi, în două săptămâni am avut hi-res-ul.

Acum, problema se punea în felul următor: este această copertă prea “explicită” pentru publicul român, cunoscută fiind aparenta pudibonderie a acestuia? Mi-am dat singur răspunsul, mai ales după ce editura nu a avut nimic împotriva ei: I don’t fucking care! Nu este o carte porno (ba chiar dimpotrivă, poate că unii vor fi dezamăgiţi) iar mesajul copertei este artistic şi în deplină concordanţă cu cel al cărţii. Prin urmare, cine vrea să o cumpere să o facă, cine are probleme când vede un sân să se abţină. Dar despre asta vom avea timp să mai vorbim.