Mă simt încorsetat în câteva “evenimente” care au aruncat în aer ultimele zile. Summit-ul îmi scurtează drumul de acasă la birou cu circa 30 de minute. Aş fi fericit să avem câte un summit în fiecare săptămână dar nu cred că Air Force One are aderenţă atât de mare pe pista de la Otopeni. Apoi, faptul că din cauza lui Mister Tufiş se opreşte netul şi telefoanele mobile o iau razna, e destul de enervant. Cu toate că, privind partea plină a paharului, îţi oferă mai mult timp şi te deconectează de la “aparatele” care-ţi alimentează viaţa digitală.

Celelalte evenimente vin din fotbal. Mai întâi, Radu Paraschivescu a anunţat că nu mai scrie despre sport, scârbit de lipsa de solidaritate a breslei împotriva ascensiunii unor monştri de tip Oaia Supremă. Sinuciderea lui Paraschivescu după 5 ani de comentarii echilibrate, pertinente şi pline de bun simţ, nu va afecta, probabil, foarte multă lume. A fost o tragedie mai mare acum mulţi ani, când Ţopescu a decis să nu mai comenteze fotbal: lumea era obişnuită să asculte goooool-uri redate alert, cu echilibru, pertinenţă, bun simţ şi documentare. Sunt însă destui – şi mă număr printre ei – care cred că retragerea lui Paraschivescu echivalează cu cea a lui Ţopescu. Păcat doar că semnalele de alarmă se trag în van. E mai important să-i facem statuie media patronului Stelei şi să scriem la comandă materiale aberante ca acesta (mă întreb retoric cât o fi “costat”, acum, înainte de alegeri) decât să promovăm spectacolul fotbalistic, atât cât mai e, şi dacă nu mai e la noi, să-l promovăm pe cel de-afară.

Apoi, sumele aberante cu care s-au licitat drepturile TV pentru o ligă de doi bani şi-un peşte. Tolontan face aici o analiză foarte interesantă a culiselor afacerilor media cu ţinta fotbal, care s-au derulat halucinant zilele trecute. Deşi lucrează la Felix, se simte în vorbele lui nostalgia Pro-ului la care, sunt convins, va reveni cândva. Până una-alta însă, trustul lui Pache a pierdut Liga Campionilor şi a rămas pe dinafară, deşi are în portofoliu ditamai canalul de sport. Savarina s-a-mpărţit între Antenă plus RCS (care au ras tot pe parte de fotbal intern) şi TVR, acest câine rănit şi bătrân, care şi-a rupt din lesă vreo 30j de milioane şi ni-i va aduce în case pe Ronaldo şi Ronaldinho pentru următorii 3 ani. Şi uite-aşa, Kanal D, trustul Realitatea (marele favorit iniţial) şi Pro-ul se vor bate probabil din toamnă pe achiziţii secundare de genul Cupei UEFA, a Cupei Angliei sau a altor cupe de plan secund, aducătoare de ratinguri minuscule.

Dan îmi spune acum că se-mplinesc 3 ani de la moartea papei Ioan Paul al Doilea. Toamna trecută, la Vatican, am trecut pe lângă mormântul lui. Spre deosebire de mormintele celorlalţi papi, aici nu aveai voie să fotografiezi sau să filmezi. Era o agitaţie stranie învăluită într-o linişte aproape nenaturală. De trei ani încoace, trebuie să mă gândesc de două ori înainte de a-mi veni în minte numele “noului” papă. Benedict, fie şi al 16-lea, nu trezeşte emoţia pe care o trezea Paul, doar al doilea. Când Ioan Paul al Doilea ridica mâna se cutremura jumătate de planetă. Trece timpul, istoria învârte roţile, mai mari sau mai mici, din ce în ce mai repede. Încerc să-mi scot corsetul: what’s next?