Îmi plac foarte tare croaţii. Îmi place Bilic – am mai scris despre el – insuflă echipei sale o extraordinară putere de luptă. Croaţia este o mare echipă, formată din fotbalişti pentru care noţiunea de vedetă nu există. Prin urmare, domnule Piţurcă, uite cum se joacă fotbalul adevărat. Croaţia e cel mai bun exemplu. Nemţii rămân canonaţi în acelaşi joc – e foarte uşor să-i ghiceşti şi să-i distrugi. Cu toate astea, mă tem că vor ajunge din nou în finală.
1-0 Srna
2-0 Olic
2-1 Podolski
Austriecii sunt exemplul pur de oameni “săraci” la care nu trag boii. Ei i-au depăşit mult condiţia de naţională căzută undeva lângă Trinidad Tobago în fotbal. Dar să ratezi (cum au făcut ei în prima repriză) de trei ori singur cu portarul, nu e semn bun. Polonia a speculat şi era cât pe-aci să lase acasă şi a doua gazdă a competiţiei. Noroc cu arbitrul acela chelios, cu aspect de Collina, care s-a gândit să facă un cadou… Germaniei şi un compliment munţilor Alpi, acordând un penalty aiuristic în ultimele secunde.
Rezumat prima repriză
0-1 Gurerreiro
1-1 Vastic (pen)
