În plin show fotbalistic românesc, după “spectacolul” făcut de România în Feroe (conform selecţionerului), îmi permit să vorbesc despre alţii. De exemplu, despre Theo Walcott. Vreau să vorbesc despre Theo Walcott, folosindu-l ca pretext pentru a vorbi despre victoria Angliei în Croaţia. Şi vreau să vorbesc despre victoria Angliei în Croaţia folosind-o ca pretext pentru a vorbi, de fapt, despre Fabio Capello. Şi, pe bune, aş vrea să vorbesc despre Capello doar pentru a mă întoarce astfel, în timp, acum câteva luni, când Anglia antrenată de un anume McClaren pierdea calificarea pentru Euro 2008 în faţa Croaţiei, pe Wembley. Şi vreau să vorbesc despre acel meci pentru a ajunge – lucrurile sunt atât de rotunde şi-n fotbal! – de unde am plecat: la Theo Walcott, cel care a marcat 3 goluri Croaţiei, aducând victoria Angliei care l-a avut pe bancă pe Fabio Capello, cel care l-a înlocuit pe un anume McClaren la momentul oportun.
Atât am vrut să spun. Despre un anume Piţurcă nu voi vorbi acum.
