Am fost a doua oară în Elveția și mi s-a părut, din nou, mai plictisitoare ca o oală cu orez lăsată pe pervaz. În care, ok, cineva a pus niște leuștean, pentru a face să existe contrast. Nu-mi place Geneva, cu lacul ei cu tot, cu pensionarii ei frumos îmbrăcați, care servesc masa la restaurant la ora 12, își vorbesc politicos și țin cu grație tremurândă paharele cu vin roșu (altfel, bun), cu clădirile la milimetru, de pe care tronează litere mari, armonios aranjate sub formă de Philipp Pateck sau Rolex, cu lipsa de agitație pe străzile curate, cu briza continuă și civilizația care respiră prin copacii noduroși.
