Jurnal tech. Ziua 10: demisia

By Thursday, February 4, 2010 0 Permalink

twitter_haikuJonathan Schwartz, preşedintele SUN Microsystems, a demisionat. OK, nici o problemă, Schwartz nu e fratele nostru şi nu ne facem probleme că viaţa lui va intra în derivă, fiindcă tipul face parte din selecta gaşcă a primilor 200 de boşi frumos stratificaţi de revista Fortune. Ce şochează este modul în care şi-a anunţat demisia: pe Twitter, în cel mai pur stil hai-ku.

Azi e ultima mea zi la Sun. Îmi va fi dor. Un haiku s-ar potrivi acestui final. Criza financiară / A oprit prea mulţi clienţi / CEO nu mai există“. Bravo domnu’ Jonathan! Aşa o ieşire din scenă mai rar. Cei 7305 followeri ai tăi (posibil între timp să fie mai mulţi) se vor ridica în picioare şi îţi vor aplauda talentul artistic digital. Din 2006, anul în care Schwartz a preluat funcţia de CEO din “mâinile” co-fondatorului Scott McNealy, compania a continuat să meargă pe panta descendentă, criza mondială amplificându-i căderea şi lăsându-l acum pe abia-demisionarul Johathan să “petreacă mai mult timp cu familia”.

Mă gândeam, amuzat, cum s-ar fi comportat Schwartz dacă, ipotetic vorbind, s-ar fi aflat faţă în faţă cu personajul lui Clooney din filmul Up In The Air, care ar fi bătut drumul ca să-l anunţe face to face că este demis. Probabil nu i-ar mai fi ars de hai-ku-uri pe Twitter, însă asta mă face să cred că ar trebui să existe site-uri specializate în demisii. www.cumsademisionezi.ro (nu e luat domeniul, am verificat, deci… grăbiţi-vă!) ar putea pune la dispoziţia oamenilor aflaţi în pragul isteriei de tip “renunţ” sau “m-au dat afară” o mulţime de sfaturi cu ajutorul cărora să treacă mai uşor peste acest moment greu din viaţa oricui, fie că e vorba de demisie sau de demitere. S-ar putea sugera inclusiv tipuri de hai-ku-uri demisionare, perfect postabile pe Twitter sau pe orice altă reţea de socializare. Imaginează-ţi, de pildă, cît de simplu i-ar fi Simonei Senzual să pună pe contul ei de Hi5 o demisie decentă din funcţia de neangajament permanent: “Mă duc / Criza financiară/ A oprit sponsorii / Senzual adio“.

Adio, fată!

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *