Jurnal tech. Ziua 15: baia cu spumă a la Paris Hilton şi iPad-ul de China

By Wednesday, April 7, 2010 0 Permalink

jurnaltechUneori e amuzant să urmăreşti celebrităţile pe Twitter. Cele de p-afară, fiindcă p-astea de la noi le vezi suficient de mult pe la Măruţă, pe la “Puii lui”  sau prin jacuzzi-ul lui Mândruţă ca să-ţi mai oboseşti degetele la “urmăriri” digitale. De exemplu, în zilele de Paşte, Mrs. Kutcher, a.k.a. Demi Moore, mărturisea că unul dintre filmele ei preferate este G.I Jane, fiindcă “I love a good story where a girl kicks ass”. Ceva mai pios, fostul tip de la cablu, purtător de mască şi yesman, pe numele lui de scenă Jim Carrey, o dăduse pe învăţături biblice: “Când sunt în Iad, ceva mă forţează să ies la lumină. Asta e ca şi cum Diavolul ar lucra pentru Dumnezeu”. Sau alta (şi asta chiar mi-a plăcut): “Fără disperare, omenirea n-ar face nimic. Nu creştem fără să suferim. Pentru mine asta înseamnă povestea Paştelui”. În fine, ceva mai în zona “pitzi”, Paris Hilton mărturisea celor 1.715.611 followeri pe care îi are, că “Paştele e simpatic”, că “îi place să-i aibă pe toţi verii alături” şi că “se duce să facă o baie cu spumă” (bine, ea mereu se duce să facă o baie cu spumă!).

Cea mai interesantă twittereală, fără a avea vreo legătură cu luminile pascale, a venit însă de la David Blaine. Magicianul care merge pe apă, taie femeile în două (p-asta trebuie să-l întreb cum o face!) sau umple de bancnote de un dolar oamenii străzii, a făcut o remarcă de om complet ieşit din sfera magică: “iPad-ul e cea mai cool jucărie cu care m-am jucat!”. Într-o perioadă în care drăcia de la Apple isterizează America, dovedindu-se practică până şi pentru un bebeluş de doi ani şi jumătate, cel mai tare magician al momentului găseşte de cuviinţă să-şi dea “girul” asupra ei, de parcă cele peste 300.000 de exemplare vândute în prima zi, cu estimări totale de circa 6-700.000 în următoarele trei  (laolaltă cu cele peste 1 milion de aplicaţii descărcate din AppStore) n-ar fi deajuns. Şi dacă te întrebai când mama naibii o să poţi cumpăra un iPad în România, uite că pe okazii.ro au apărut licitaţii pentru tabletă, la preţuri între 2000 de lei şi 999 de euro. În acelaşi timp cu ştirea că, la Rm Vâlcea a fost încărcat un autocar (!) cu români care dădeau ţepe pe net şi care acţionau prin site-uri de licitaţii. În definitiv, puteau să mai aibă un pic de răbdare până se dumiresc chinezii cum e cu iPad-ul ăsta, la ce foloseşte şi cât de repede se pot produce câteva milioane de bucăţi la preţuri fără concurenţă.


No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *