Nu ştiu dacă sunt un fan de-al lui Adelin Petrişor. Mai degrabă am o poziţie neutră, dar îi respect meseria şi chiar dacă pe vremuri auzeam tot felul de poveşti despre adevăratele locaţii de “război” din care transmitea, mi-am declarat rezerva în faţa acestor zvonuri. Lumea e rea şi vorbeşte multe. Am învăţat de-a lungul timpului să nu mai cred că tot ce zboară prin zona media se poate mânca seara la cină, cu linguroiul. Petrişor este un reporter de război, cu bunele şi relele lui, şi nu-mi amintesc să fie prea mulţi asemenea “nebuni” angajaţi prin televizuinele mai vântoase, mai motănoase sau mai sârbărboase.
Surfând azi cu pânzele-n vânt pe net, am găsit o ştire. Adelin Petrişor şi-a închis blogul. N-am intrat niciodată pe blogul lui Adelin, prin urmare nu ştiu despre ce scria omul acolo. Bănuiesc că nu-şi exhiba pornirile pornografice sau nu trăgea cu mitraliera în oameni. Un blog e un blog. Un mijloc de exprimare suplimentar pentru un ziarist ajuns la notorietatea lui Petrişor. Citind ştirea am ajuns însă la explicaţia pentru care reporterul şi-a ucis fără milă jurnalul online, ştergându-l din conturile WordPress. El a fost dezgustat de comentariile pe care le primea. Atât de tare, încât s-a săturat, şi-a băgat pixul în pixelii propriului blog, a pus un ultim post şi apoi l-a trimis în hăuri, întorcându-se la meseria pe care o face cel mai bine.
Iată explicaţia lui Adelin: „Pe linga cei naimiti mai sint cei frustrati care, sub protectia anonimatului, arunca cu galeti de rahat in tot ceea ce le iese in cale. Oameni cu suflet mic, limitat la citeva zeci de cuvinte porcoase, fara pasiuni, cu jucarii urite in copilarie si, in unele cazuri, cu penisuri subdezvoltate.
Daca le urmariti cu atentie comentariile, in toate veti gasi cuvinte precum oligofren, dement, buboi, slugoi, homosexual etc. In loc sa se plimbe, sa vada un film, macar din cind in cind sa faca sex, acesti vidanjori ai blogurilor, duhnind a neputinta de la o posta, stau non-stop si injura. Nu prea conteaza pe cine si de ce. Conteaza ca aici, pe net, se simt eroi. Sint voinici. Nimeni nu ii stie si nu le poate vedea defectele, usorul retard, uritenia sufleteasca. IQ-ul de leguma este mascat de injuraturi suculente lansate pe banda rulanta“,
Frate, are dreptate! Are dreptate şi a pus degetul pe rana care face să sângereze o bună parte din netul “activ” din România. Aici nu e vorba de democraţie, de drept la opinie, de alte asemenea lucruri pentru care au murit cândva unii mai mult sau mai puţin naivi. Aici e vorba de bun simţ. De respect. De modul în care se poate purta un dialog, fie el şi în contradictoriu. De educaţie. De faptul că nu e suficient să te dai smart-ass ca să şi fii. Păi dacă un blogger se defineşte în România punând cuvântul “anti” în faţa celor enumerate mai sus, atunci şi-a ratat cariera. E o discuţie întreagă aici, o cutie a Pandorei pe care n-aş deschide-o prea larg, dar, revenind, gestul extrem al lui Adelin Petrişor mi se pare o palmă dată celor care, precum spune, vidanjează netul în lipsa altor preocupări cu adevărat valoroase. O palmă care nu va schimba nimic, dar care măcar îi va ajuta pe ceilalţi să ştie că nu rămân din ce în ce mai singuri.
